Limbajul și vocabularul folosite de un copil în primii ani de școală prezic cel mai bine capacitatea de a înțelege mai târziu un text citit – Studiu condus de un cercetător român de la Universitatea Babeș-Bolyai, publicat în prestigiosul jurnal specializat în alfabetizare al editurii Springer
Predare exclusiv online la facultati Foto: Facebook UBB România a intrat în pandemia COVID-19 care a închis școlile pentru o…
Redeschiderea școlilor – ghidul pentru părinți
FOTO: freepik.com Copiii care prezintă simptome Covid-19 în timpul prezenței la școală pot fi testați dacă există un consimțământ informat…
„S-ar ajunge la 40-50 de ore pe săptămână”, spune secretarul de stat Sorin Ion, după ce Ministerul Educației a primit peste 4.000 de propuneri, majoritatea de adăugare de ore, pentru planurile-cadru de liceu
Majoritatea celor peste 4.000 de propuneri pentru modificarea noilor planuri-cadru primite la Ministerul Educației se referă la numărul de ore…
OFICIAL Media elevilor poate fi încheiată în acest an școlar cu doar două note sau calificative, indiferent de numărul de ore pe disciplină. Elevii în situație de corigență vor avea cel puțin trei note
Foto: © Pojoslaw – Dreamstime.com Media elevilor poate fi încheiată în acest an școlar cu doar două note sau calificative, indiferent de disciplină…
Scenariul hibrid dispare complet, anunță Ministrul Educației: “Nu este eficient” / Ce clase merg la școală în fiecare scenariu
Foto: © Visoot Uthairam | Dreamstime.com În noua schemă de revenire la școală, valabilă din 8 februarie, scenariul de învățare…
Mihai Eminescu (1850 – 1889)
Mihai Eminescu, fotografie realizata de Jan Tomas (1841-1912) în 1869, la Praga foto preluat de pe ro.wikipedia.org articole preluate de…
Simulările examenelor de Evaluare Națională și BAC 2021 vor avea loc. Ministerul Educației: Simulări în martie-aprilie, pentru clasele a VIII-a și a XII-a
Simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2021 va avea loc anul acesta, după ce în urmă cu un an…
Cele mai importante declarații ale Ministrului Educației, după consultările cu sindicatele
Acțiunile remediale sunt necesare pentru elevi, “nu numai pentru cei care susțin examenele naționale” și “am fost de acord că…
Ghid pentru profesori de încheiere a mediilor elevilor pe Semestrul I – cadru normativ
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea În ultimele 3 săptămâni din Semestrul I, perioada cuprinsă între 11 și 29 ianuarie…
Ion I. Agârbiceanu – Știați că…
Ion Ion Agârbiceanu (n.6 ianuarie 1907, – dec. 9 martie 1971) a fost un fizician român, fiul prozatorului Ion Agârbiceanu.…











