Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1779, la Avrig, în Ardeal și s-a remarcat ca inginer, pedagog, traducător și teolog. Orice român care își iubește națiunea și graiul moștenit de la strămoși va înscrie temeinic, în memorie, numele lui Gheorghe Lazăr, după ce va afla despre lupta pe care a dus-o acest înaintaș al nostru pentru ca românii să poată învăța… în limba română. Astăzi pare ciudat, dar au existat vremuri în care pe meleagurile carpato-danubiene în școli se studia doar în limbile altor neamuri – slavonă sau greacă, româna fiind considerată, pe atunci, nevrednică de a fi limbă de studiu și de predare, în școli.
Numele lui Gheorghe Lazăr va fi scris cu litere de aur în cartea românismului, întrucât el este cel care a înființat prima școală cu predare în limba română, în Bucureștii anului 1818. Gheorghe Lazăr este considerat, din acest motiv, fondatorul învățământului în limba română, în Țara Românească.
Gheorghe Lazăr s-a născut într-o familie de țărani ardeleni. Dat fiind că s-a remarcat printr-o inteligență vie încă din prima parte a vieții, baronul von Brukenthal – fondatorul muzeului care azi îi poartă numele, l-a trimis pe tânărul român să studieze la Cluj și la Sibiu. Apoi, Lazăr a fost trimis la Viena. A urmat cursuri universitare de matematică, fizică, istorie și filosofie. Tânărul a luat contact din plin cu spiritul raționalist al Occidentului, dar a considerat că îi e necesar și studiul teologiei. După terminarea studiilor a revenit la Sibiu, devenind cadru didactic la școala teologică ortodoxă și arhidiacon.
Deși obținuse un post care îi oferea un statut social destul de înalt și avea șanse mari de ascensiune profesională, Gheorghe Lazăr era nemulțumit să constate că, într-un Ardeal în care românii erau poporul majoritar, limba română nu ocupa locul pe care-l merita, nici măcar în învățământul bisericesc. A hotărât să se implice mai mult în promovarea limbii române. Primul pas? A început să facă traduceri ale unor volume destinate corpului profesoral, în limba română. După ce a tradus un manual de pedagogie în limba neamului său, tânărul a intrat în atenția celor care doreau ca românii să rămână pe veci în postura de popor aservit, într-o Transilvanie aflată sub dominația străinilor.
Episcopul Vasile Moga, care susținea învățământul în limba slavonă, i-a interzis lui Gheorghe Lazăr să mai tipărească manuale în limba română. Până la urmă, Lazăr a ajuns să fie cercetat disciplinar. Ulterior a fost eliberat din funcțiile deținute iar autoritățile Imperiului Austriac l-au pus pe lista naționaliștilor „periculoși”, ținuți sub obervație. Și toate doar pentru „vina” de a-și fi promovat graiul matern, pe pământul strămoșilor săi!
Văzându-se lovit din toate părțile și conștient că nu își va mai găsi de lucru în Transilvania aflată sub dominație austriacă, de vreme ce însuși guvernatorul principatului fusese cel care dispusese destituirea sa, Gheorghe Lazăr a trecut Carpații. S-a stabilit în București.
Ajuns în Muntenia, patriotul Gheorghe Lazăr și-a continuat nobila misiune de promovare a învățământului în limba română. Aici, în Țara Românească, materiile se predau, în școli, doar în limba greacă (urmare a domniilor fanariote).
Înaintea oficialităților, chiar și a domnitorului, Gheorghe Lazăr declara, răspicat, că limba română trebuie să fie cea în care să se studieze în școli, indiferent de nivelul acestora. Concepția predominantă în rândurile noilor săi adversari era că limba română este… prea săracă, nefiind potrivită pentru exprimarea legilor științei. În lupta sa pentru impunerea limbii române în învățământ, Lazăr i-a avut ca aliați pe Constantin Bălăceanu și Iordache Golescu.
La data de 24 martie 1818, Gheorghe Lazăr și-a văzut visul împlinit: s-au deschis cursurile la prima școală cu predare în limba română, în cadrul colegiului (academiei domnești) „Sfântul Sava” din București. Clădirea noii școli nu era una dintre cele mai potrivite pentru studiu iar elevii proveneau, în majoritate, dintre odraslele târgoveților.
Copiii boierilor frecventau, cu încăpățânare, școlile cu predare în limba greacă. La colegiul „Sfântul Sava” și-a avut începuturile învățământul în limba română. Ulterior, peste 18 ani, tot acolo avea să fie fondată și prima bibliotecă națională din țările române. Dar, la 1836, în momentul înființării acelei cetăți a cunoașterii, Gheorghe Lazăr deja nu mai era în viață, existența sa luând sfârșit în mod prematur, în anul 1823, după ce fusese persecutat de către autorități, drept consecință a activității revoluționare de la 1821.
Petrache Poenaru
Printre elevii iluștri ai lui Gheorghe Lazăr s-au numărat Ion Heliade Rădulescu și Petrache Poenaru (inventatorul stiloului și, totodată, primul român care a călătorit cu trenul). Lupta lui Gheorghe Lazăr pentru impunerea limbii române a avut o latură patriotică, dar și una socială. Învățământul într-o altă limbă decât cea a poporului de rând era un mijloc perfid de a îngreuna accesul la educație al țărănimii aservite, știut fiind că indivizii neinstruiți sunt ușor de controlat.
Gheorghe Lazăr a fost un dascăl devotat științei și fidel națiunii sale, dornic să vadă o românime instruită și prosperă. Omul care studiase la Viena, alături de elitele imperiale, s-a dedicat, fără preget, instruirii copiilor de condiție modestă, proveniți din cartierele mărginașe ale Bucureștilor.
La 1821, când s-a declanșat Revoluția lui Tudor, Gheorghe Lazăr a intrat, cu entuziasm, în rândurile luptătorilor pentru dreptate, împreună cu elevii săi. Pe durata revoluției s-a implicat, ca inginer, în construirea fortificațiilor taberei de la Cotroceni și în instruirea militară a pandurilor. Sub comanda lui s-au aflat 1000 de revoluționari, care au muncit din greu la construirea meterezelor. Pentru cunoștințele sale și pentru noblețea caracterului său, Gheorghe Lazăr era apreciat și de către Tudor Vladimirescu.
S-a dedicat idealurilor revoluționare, alături de pandurii lui Tudor, cu aceeași hotârâre pe care a dovedit-o și în lupta sa anterioară, dusă, fără șovăire, pentru promovarea limbii române!
Autor: Tomi Tohaneanu
Sursa articol: http://www.cunoastelumea.ro/