Supranumit și „Examenul maturității”, Bacalaureatul este unul dintre cele mai importante teste ale sistemului de învățământ românesc. BAC-ul își are originile în Franța, acolo unde a fost introdus pentru prima dată în anul 1801, în urma unui decret dat de Napoleon Bonaparte.
În sistemul de învățământ românesc, BAC-ul a fost adus în anul 1925 de Constantin Anghelescu, un medic chirurg originar din Buzău. Acesta era la acea vreme ministru al Instrucţiunii, corespondentul ministrului Educației de astăzi.
Primul examen de Bacalaureat dat pe teritoriul României avea două sesiuni, una de vară și una de toamnă. Doar 15 din cei 30 de înscriși la BAC-ul din 1925 au promovat. Mircea Eliade a fost unul dintre elevii care a avut ocazia să dea primul examen de BAC de pe teritoriul țării noastre.
Pentru corectitudinea examenului existau comisii numite de minister, fiecare având câte 7 membri. „Materiile fundamentale” erau limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică și o limbă modernă (la alegere). Acestora li se adăugau alte „două materii speciale”, în funcţie de liceul dorit. La acel moment liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen greu.
În timp însă, mai marii învățământului de la noi s-au axat mai degrabă pe cantitate și nu pe calitate. Dacă în 1925 doar 30 de elevi susțineau „examenul maturității”, în 1939 cifra ajunsese la 7.716 de elevi înscrişi în învăţământul liceal. Astăzi, sute de mii de tineri susțin Bacalaureatul.
De unde vine termenul de Bacalaureat?
Etimologia cuvântului Bacalaureat este de-a dreptul interesantă. În franceza veche, cuvânul este sinonim cu expresia „tânărul care vrea să devină cavaler”. La bază, termenul este format din latinescul „bacca” ce înseamnă „boabe” și „laurea” ce înseamnă „laur”.
Surse articol & foto:
http://www.istoriaincomoda.wordpress.com