La 24 ianuarie 2020 se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi de sărbătoare legală, fiind considerat ca semnifică, practic, ziua de naștere a statului național modern român.

Unirea Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859 sau ‘Unirea Mică’ este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales și domn al Munteniei.

Țelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

La Brașov, la 12/24 mai 1848 se elabora programul-legământ: ‘Prințipiile noastre pentru reformarea patriei’, ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: ‘Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc’.

Au urmat lucrările Congresului de la Paris din 1856, care a hotărât, ca urmare a obiecțiilor ridicate de Austria și Înalta Poartă, că statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci doar să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.

În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcării unioniste s-au organizat în cate o formațiune politică denumită ‘partida națională’. Astfel, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a făcut o largă popularizare a programului politic național: autonomia și neutralitatea Principatelor, unirea, prinț străin, guvern reprezentativ cu o singură adunare generală, în care interesele tuturor forțelor social-politice ale societății să fie reprezentate.

Adunările ad-hoc din Moldova (22 sept./3 oct.1857-21 dec. 1857/2 ian. 1858) și din Țara Românească (30 sept./12 oct.-10/22 dec. 1857) au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul de județ (tinut).

Chemați să se pronunțe în problema unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezolutii aproape identice votate (în Moldova la 7/19 oct. 1857, iar în Țara Romaâneasca la 8/20 oct. 1857), în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în temeiul vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obstească cu adevarat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franta si Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate. Conform prevederilor acesteia, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă. La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrarile Adunării Elective, care a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați alesi.

Cum a fost ales Alexandru Ioan Cuza

Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. În noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1859, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, Mihail Kogălniceanu propune drept candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, susținator al luptei unioniste.

Deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea nu este întâmplator faptul că până și adeptii celorlalti doi candidati l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere ‘drepturile și interesele patriei’ și să asigure ‘binele și fericirea nației române’.

Alegerile pentru Adunarea Electiva a Tarii Romanesti s-au desfasurat intre 8/20 si 12/24 ianuarie 1859. Partida Nationala n-a reusit sa obtina majoritatea mandatelor, in acest context, liderii Partidei Nationale si, in special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coalitiei, si-au dat seama ca singura cale de izbanda este apelul la masele populare.

Lucrarile Adunarii Elective s-au deschis in ziua de 22 ianuarie/3 februarie intr-o atmosfera incendiara. Cladirea din Dealul Mitropoliei era inconjurata de mii de oameni. In noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Nationale s-au reunit la hotelul Concordia din Bucuresti unde, pentru prima oara, s-a formulat cu voce tare ceea ce pana atunci fusese doar o nazuinta: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

„Sa ne unim (…) si posteritatea ne va binecuvanta!

In dimineata de 24 ianuarie, la ora 11.00, cand lucrarile Adunarii s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o sedinta secreta in cadrul careia a precizat: ‘A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezinta acest principiu. Aceasta persoana este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei!

Sa ne unim asupra acestui nume si posteritatea ne va binecuvanta, tara ne va intinde mainile si constiinta noastra va fi impacata ca ne-am implinit… o dorinta sfanta’. Deputatii au jurat ca vor vota in unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniti in sala de sedinte au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele avand si urari adresate domnitorului: ‘spre marirea patriei’, ‘spre fericirea romanilor’.

Dupa citirea voturilor, Alexandru loan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite. Imediat rezultatul a fost adus la cunostinta multimii de pe Dealul Mitropoliei. Ziarul ‘Romanul’ din 27 ianuarie/8 februarie, consemneaza: ‘… Nu se auzeau in toata capitala decat cele mai vii demonstratii de bucurie…singurul spectacol care se vedea pe toate ulitele, pe la toate raspantiile, pe toate locurile publice ale Bucurestilor.

Fratii nostri tarani… strigau acum cu toata puterea energica a sufletelor lor: Sa traiasca Cuza! Sa traiasca Domnul nostru! Se aruncau unii in bratele altora, fara deosebire de conditii, ca cum toti, in general, ar fi scapat de jugul cel mai apasator’.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București, după dublă sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești. În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în cladirea Catedralei Mitropolitane București, in care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: ‘Jur în numele Preasfintei Treimi și în fata Țării ca voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și ca nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!’

Consolidarea statului român stârneste îngrijorare

Situația creată în cele două Principate a fost dezbătută în cadrul Conferinței internationale, deschise la Paris între 26 mart./7 apr. – 25 aug./6 sept. 1861. Franța, Rusia, Anglia, Prusia și Sardinia au recunoscut dubla alegere. Imperiile austriac și otoman s-au aratat inițial nemultumite, prima fiind neliniștită de perspectiva consolidarii statului român, cealaltă urmărind unele avantaje materiale.

La 22 noiembrie 1861, Poarta emitea ‘Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei’, prin care Puterile suzerane si garante erau de acord cu schimbarea Convenției și admiteau unificarea institutiilor legislative și administrative ale celor două principate. Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Imperiului Otoman, acesta acceptând schimbarea numai pe timpul vieții domnitorului.

La 11 decembrie 1861, Cuza adresează națiunii române o proclamație, anunțând mesajul sau: „Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată”.

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor și a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862, s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic își va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, an în care Al. I. Cuza proclama Unirea definitivă a Principatelor, iar orașul București devenea capitala acestora. Comisia Centrala de la Focșani își va înceta activitatea.

Din 1862, Principatele Unite adoptă oficial numele de România, iar orasul București devine capitala noului stat.

Sursă: www.ziare.com